Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a obligat Federaţia Internaţională de Hochei pe Gheaţă (IIHF) să permită revenirea echipelor Rusiei la competiţiile internaţionale, începând cu sezonul 2026-2027. Decizia pune capăt unei excluderi impuse în februarie 2022, după invazia rusă în Ucraina, şi deschide o nouă dispută între argumentele juridice ale sportului internaţional şi presiunile politice generate de război.